Grâul Demetrei

În vacanța de vară, pe când avea nouă ani, Antonia a mers în prima ei tabără. O tabără de zece zile, la Băile Tușnad, organizată de școala la care învăța. În trenul care-i ducea la destinație, unul dintre profesorii însoțitori le-a prezentat copiilor programul celor zece zile în care vor fi împreună: drumeții pe munte, prin Băile Tușnad, joacă în curtea cabanei în care vor fi cazați și o excursie de o zi în județul Neamț, unde vor vizita printre altele, Cetatea Neamțului și Casa Memorială Ion Creangă. Chiar atunci în tren, le-a cerut copiilor banii pentru excursie, fiind convins că dacă nu face asta chiar de la început, copiii vor cheltui banii și după două zile nu vor mai avea cei o sută de lei cât costa excursia. Antonia avea la ea doar 110 lei. Dacă plătea excursia, îi mai rămâneau zece lei pentru toată perioada. Prea puțini bani pentru zece zile cât dura tabăra. Nu s-a înscris să plece în excursie. Din tot grupul de patruzeci de copii, doar Antonia și Augustina – o fată născută pe 23 august, nu au avut bani suficienți, urmând să rămână în acea zi în cabană și să își facă singure programul.

Trandafirul roșu

Era jumătatea lunii iulie 1996 când Ileana a împlinit douăzeci și șase de ani. Era profesoară de limba franceză la Școala Centrală din București, acolo unde învățase și ea până în urmă cu opt ani. Se despărțise cu două luni în urmă de iubitul ei, iar acum locuia singură într-o garsonieră pe care o închiriase de la o bătrână ce avea o casă pe strada Popa Soare. Curtea casei era plină de verdeață. Cel mai mult i-a plăcut Ilenei tufa cu trandafiri roșii, chiar la intrarea în curte. Bătrâna era singură. Îi murise soțul, iar copii nu avusese niciodată. A îndrăgit-o pe Ileana de când a văzut-o intrând în curtea ei, în urma anunțului pe care-l pusese la Mica Publicitate, privind închirierea garsonierei din casa ei. Avea pensie mică, de fostă profesoară de limbă latină, iar banii obținuți din închiriere ar fi ajutat-o să trăiască mai bine. În plus, singurătatea începuse să nu-i mai placă. Grupul prietenelor ei, toate femei peste șaptezeci de ani, se restrânsese tot mai mult în ultimii ani. Mai avea o singură prietenă care locuia departe de ea. Din cauza distanței, întâlnirile lor erau din ce în ce mai rare și se auzeau mai des doar la telefon, o dată pe săptămână.

Jurnalul

Ana se pensionase de doi ani, imediat ce împlinise vârsta legală de pensionare. Fusese toată viața profesoară de franceză. Mai întâi la un liceu din Ploiești, unde primise repartiția după obținerea diplomei de licență, apoi la Liceul “Ion Creangă“ din București. Liceul era la doar câteva minute de mers pe jos de locuința ei, un apartament de două camera, aflat într-un bloc de pe Calea Moșilor, în imediata vecinătate a Bisericii Olari. Cumpărase apartamentul după al doilea divorț, de la o familie care pleca definitiv în străinătate și voia să-l vândă cât mai repede, cu tot ce era în el.

Avusese trei căsătorii zbuciumate, pline de abuzuri fizice și psihice, terminate cu divorțuri epuizante. Pierduse de fiecare dată tot, pentru că nu luptase pentru nimic din ce adunase în căsătorii. Își dorea doar să scape mai repede și să își revină.