Trandafirul roșu

Era jumătatea lunii iulie 1996 când Ileana a împlinit douăzeci și șase de ani. Era profesoară de limba franceză la Școala Centrală din București, acolo unde învățase și ea până în urmă cu opt ani. Se despărțise cu două luni în urmă de iubitul ei, iar acum locuia singură într-o garsonieră pe care o închiriase de la o bătrână ce avea o casă pe strada Popa Soare. Curtea casei era plină de verdeață. Cel mai mult i-a plăcut Ilenei tufa cu trandafiri roșii, chiar la intrarea în curte. Bătrâna era singură. Îi murise soțul, iar copii nu avusese niciodată. A îndrăgit-o pe Ileana de când a văzut-o intrând în curtea ei, în urma anunțului pe care-l pusese la Mica Publicitate, privind închirierea garsonierei din casa ei. Avea pensie mică, de fostă profesoară de limbă latină, iar banii obținuți din închiriere ar fi ajutat-o să trăiască mai bine. În plus, singurătatea începuse să nu-i mai placă. Grupul prietenelor ei, toate femei peste șaptezeci de ani, se restrânsese tot mai mult în ultimii ani. Mai avea o singură prietenă care locuia departe de ea. Din cauza distanței, întâlnirile lor erau din ce în ce mai rare și se auzeau mai des doar la telefon, o dată pe săptămână.

Ileana o plăcea la rândul ei pe bătrâna care avea povești și amintiri din vremuri de demult. Prin ele, Ileana intra într-o altă lume, pe care de obicei o întâlnești în cărți. Femeia se născuse la scurt timp după terminarea Primului Război Mondial, într-o familie de intelectuali și diplomați. Tatăl ei fusese avocat și Ministru Secretar de Stat în Ministerul Justiției în anii 1930. Casa în care închiriase Ileana garsoniera, fusese cadoul pe care Cella – așa o chema pe bătrână, îl primise de la părinții ei, cadou de nuntă. Cella a avut parte de cea mai bună educație. A urmat cursurile Școlii Centrale de Fete, apoi Facultatea de Litere la Universitatea din București. A devenit profesoară de limbă latină în liceul pe care l-a absolvit. După război, casa ei a fost naționalizată, iar ea și soțul ei au locuit în garsoniera în care locuia acum cu chirie, Ileana. Nu a mai putut profesa și a ajuns dactilografă în același liceu. Soțul ei care fusese tot avocat și lucrase cu tatăl ei, a făcut ani grei de închisoare, într-una dintre închisorile comuniste, apoi a muncit la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Viața dură din acei ani a avut urmări asupra sănătății lui și la doar patruzeci și cinci de ani a murit. Rămasă văduvă, Cella s-a retras în lumea cărților ei, a scrierii, a muzicii, a desenului. După 1990 a depus cerere pentru recuperarea proprietății ce-i fusese confiscată de stat. Nu avea nevoie de mai mult spațiu decât garsoniera în care ajunsese să locuiască după ce casa i-a fost confiscată, dar considera că este o reparație nu doar materială, cât mai ales morală. Nu putea uita suferințele și umilințele pe care le-a îndurat, dar mai ales suferințele, umilințele, boala și moartea soțului ei. A reușit. S-a mutat în fostul apartament pe care îl folosise împreună cu soțul ei. A reînceput să organizeze mici serate muzicale și literare cu prietenele ei, cu fostele ei colege de facultate și de serviciu, care avuseseră destine asemănătoare cu al ei. Când grupul ei de prietene s-a restrâns din ce în ce mai mult pe măsură ce acestea îmbătrâneau și mureau, iar viața a devenit foarte grea, Cella a decis să închirieze garsoniera care inițial fusese spațiul destinat celor doi servitori ai familiei ei. Garsoniera era spațioasă și dotată cu tot ce era nevoie pentru un trai normal, conform standardelor secolului XX. Părinții Cellei și arhitectul care a proiectat casa nu au făcut rabat de la calitate și confort. Așa a ajuns Ileana să facă parte din micul univers al Cellei.

Cele două femei între care diferența de vârstă era de jumătate de secol, se înțelegeau perfect. Însă, cu toate pasiunile lor comune, profesiile lor asemănătoare, același liceu și aceeași facultate pe care le-au absolvit, Ileana voia să fie singură timp de o lună în vacanța de vară. Avea nevoie de acea perioadă în care să plece din București, să se rupă de ritmul orașului care devenea din ce în ce mai aglomerat, mai zgomotos, mai murdar, mai poluat. În acea lună de vară, pleca la munte sau la mare, în funcție de inspirația pe care o avea când se trezea în ziua plecării. Nu pregătea nimic din vreme, nu făcea niciun plan. Știa doar că va pleca de acasă pe 15 iulie și se va întoarce pe 14 august. Imediat după revenirea în București, pe 15 august, când creștinii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, mergea cu Cella la biserica Sfântul Ștefan, care era foarte aproape de casa în care locuiau. Ambele aveau acest obicei încă de dinainte de a se întâlni.

Când a sosit ziua plecării în vacanță în acea vară, Ileana a ales destinația: Bran. Cu un an în urmă, ajunsese acolo într-un weekend cu un grup de prieteni. Știa că se cazase într-o cabană din Predeluț, administrată de o fată. La prânz însă, mâncase în Casa de Oaspeți Principesa Ileana, unde administrator era fratele tipei care se ocupa de o cabană. Îi plăcea ideea de a locui timp de o lună într-o casă cu același nume ca al ei.. chiar dacă ea nu era principesă ci doar profesoară.

Și-a pregătit rucsacul cu lucruri, și-a luat la revedere de la Cella și a pornit la drum. A luat trenul până la Brașov, iar din gară, un autobuz până la Bran.

A ajuns la Bran la scurt timp după prânz. A intrat în curtea Castelului Bran, apoi în Casa de Oaspeți Principesa Ileana. Totul era așa cum își amintea. La recepție a întrebat de administratorul casei. Din păcate, acesta era plecat și se întorcea spre seară. Ileana s-a gândit să se plimbe prin zonă, să viziteze Castelul Bran, chiar dacă îl știa încă din copilărie, să mănânce, apoi să citească la umbra unui copac din curtea Castelului Bran. Pe unul dintre fotoliile din zona recepției, era un bărbat de aproape șaizeci de ani. A auzit discuția pe care Ileana a avut-o la recepție. Știa deci, că aceasta nu se poate caza chiar atunci și că va trebui să revină pe seară. A intrat în vorbă cu Ileana și i-a propus să își petreacă ziua cu el și cu un cuplu de tineri elvețieni, proapsăt căsătoriți, pe care-i plimba prin țară. Cei doi tineri erau în acel moment în Castelul Bran, iar apoi plecau împreună. Urma să se plimbe prin centrul orașului și să mănânce în Poiana Brașov. Seara îi va lăsa pe cei doi la Hotel Aro Palace iar pe ea o va aduce înapoi în Bran.

Pe bărbat îl chema Mihai Popescu și era ghid pentru străini. Mergea cu mașina lui personală cu câte un cuplu, pe care-l plimba prin diferite locuri din țară. Ileana avea să-l întâlnească într-o altă vară, peste vreo opt ani, la Castel Dracula de la Piatra Fântânele. S-au recunoscut imediat. Ileana era în vacanță cu soțul ei, iar Mihai Popescu cu două evreice pe care le plimba prin România.

Ileana s-a hotărât imediat să meargă. Mihai Popescu i s-a părut inofensiv, iar propunerea interesantă. Nu au avut timp de prea multe discuții, pentru că cei doi tineri aflați în luna de miere au apărut. Mihai Popescu le-a spus că vor pleca spre Brașov și Poiana Brașov imediat, dar că vor fi însoțiți de Ileana. Cei doi nu au avut nicio problemă, ba chiar s-au bucurat.

Ileana și-a lăsat bagajele la recepție și a anunțat că va reveni spre seară.

Cei patru au plecat la drum. A fost o după amiază tare plăcută, cu plimbări în Poiana Brașov și în centrul Brașovului, cu o masă tradițională special pregătită pentru tinerii elvețini. Timpul trecea, iar Ileana începuse să se îngrijoreze că se va face prea târziu. Într-adevăr, tot plimbându-se și vorbind, s-a făcut ora zece seara. Elvețienii s-au dus în camerele lor, iar Mihai Popescu i-a propus Ileanei să meargă în camera lui. Ar putea înnopta acolo, pentru că are o cameră foarte mare. O asigura că nu-i va face absolut nimic. Doar că, fiind prea târziu, va fi dificil să facă drumul până la Bran și înapoi la Brașov. Ileana a urcat până în camera bărbatului, dar când a văzut că este un singur pat în cameră, decizia ei a fost clară: se va întoarce imediat la Bran. I-a spus lui Mihai Popescu să o ducă de unde a luat-o cu vreo opt ore în urmă, așa cum îi promisese. Ceea ce el a făcut imediat, ducând-o cu mașina până la Bran. Dacă în cele opt ore pe care le petrecuseră împreună au vorbit mult, au râs, au spus povești, pe drumul de la Brașov la Bran, niciunul dintre ei nu a scos niciun cuvânt. Când au ajuns la Bran, era deja trecut de ora unsprezece noaptea. Ileana a intrat în Casa de Oaspeți Principesa Ileana. Toate luminile erau stinse. S-a mirat că a găsit ușa casei descuiată.. Și-a găsit bagajul la recepție. Nu avea însă cameră... A urcat la etajul unu, acolo unde știa că este biroul administratorului. Știa că este târziu, că probabil el doarme, dar totuși a ciocănit la ușă. După puțin timp, bărbatul care administra casa a deschis ușa camerei. Ileana i-a spus cine este și ce caută acolo. El știa că o fată venise după amiază acolo, dar că plecase la Brașov. Din păcate, nu avea cheia niciuneia dintre camerele libere. Acestea erau încuiate într-un dulap de la care el nu avea cheie. Sigur că nu o putea lăsa să doarmă pe fotoliul de la recepție. I-a oferit camera lui, iar el a dormit în mașina lui, parcată în curtea casei. Ileana i-a mulțumit pentru acest gest, s-a băgat în pat și a adormit imediat după acea zi plină de aventuri.

A doua zi s-a întâlnit cu administratorul casei. I-a mulțumit din nou pentru gestul lui, i-a cerut scuze pentru că l-a deranjat noaptea.

Pe administrator îl chema Doru. Ileana i-a spus că are la ea doar 800.000 lei și că va sta la Bran cât timp îi vor ajunge banii. De mâncat nu mânca prea mult, dar era vorba mai ales despre cazare.

Doru i-a spus să nu-și facă griji. O va găzdui acolo fără bani și va putea mânca la bucătărie de câte ori va vrea, fără să plătească vreun ban. Era doar prietenă cu prietenii lui, cei cu care Ileana venise la Bran într-un weekend, cu un an în urmă.

Ileana a primit o cameră mică, simplă, ce avea un pat, un dulap, un birou, un scaun și o chiuvetă. Fereastra camerei ei dădea chiar spre Castelul Bran, care era luminat pe timpul nopții. Înainte de culcare, Ileana obișnuia să se uite spre castel. Chiar dacă știa că Dracula este doar o legendă adorată în special de străinii care veneau special în căutarea lui Dracula în Castelul Bran, a observat că-i era puțin teamă știindu-se singură într-o cameră aflată la o distanță așa mică de castel, chiar cu vederea spre el. Îi plăcea să doarmă vara cu ferestrele deschise. La fel a făcut și în acea vacanță când a dormit în curtea Castelului Bran. Auzea noaptea foșnetul frunzelor, susurul apelor... i s-a părut de mai multe ori că aude voci... Teama pe care a avut-o din prima seară a crescut treptat, escaladând până în noaptea de dinaintea întoarcerii ei la București.

Casa de Oaspeți Principesa Ileana avea un potențial fantastic. În acea perioadă, era în patrimoniul Ministerului Culturii. Din păcate, camerele nu aveau băi proprii ci doar o chiuvetă în cameră. În plus, nu avea deloc apă caldă, iar la munte, apa rece este foarte rece! Dar Ileana își făcea duș zilnic în cabana administrată de sora lui Doru.

În timpul zilei, Ileana era foarte ocupată. Își luase un teanc de cărți la ea, dar nu a reușit să citească prea mult. Și-a făcut mulți prieteni, oameni care se cazaseră în acea perioadă la Casa de Oaspeți Principesa Ileana. Erau oameni veniți din România și din străinătate pentru o perioadă de mai multe zile sau oameni care erau în trecere prin Bran. Pentru că nu plătea cazarea și masa, Ileana s-a oferit să-i ajute acolo unde era nevoie, pe cei care o primiseră la ei.

În multe dintre zilele lunii în care a locuit în casa din curtea Castelului Bran, pleca cu diferiți oameni cu care se împrietenise. A făcut excursii la Plaiul Foii, în Piatra Craiului, la Cârța și la Cârțișoara, la Sighișoara, la Brașov. A vizitat iar Castelul Bran și Muzeul Vămii. Când nu era plecată, primea turiștii care ajungeau la Casa de Oaspeți, ajuta la aranjarea meselor, servea clienții la mese, spăla vase. Nu stătea o clipă. Dar acea activitate și viața în acea atmosferă îi făceau bine.

Într-unul din cele patru weekend-uri petrecute acolo, Casa de Oaspeți Principesa Ileana a găzduit o nuntă. Aproximativ două sute de invitați și desigur, foarte mult de lucru la pregătire și organizare.

Ileana a ajutat la organizare, dar mai ales la activitățile din timpul nunții. A spălat sute de farfurii și cești. A făcut multă cafea, pe care invitații au băut-o alături de o felie din tortul mirilor. Atunci a avut o mare surpriză și a înțeles cum se lucra în industria ospitalității.

Restaurantul Casei de Oaspeți avea cam cincizeci de cești pentru cafea. Asta însemna că pe măsură ce primii invitați terminau de băut cafeaua, ceștile veneau în restaurant pentru a fi umplute pentru ceilalți oameni de la nuntă.

Chelnerii alergau dintr-o parte în alta. Ileana făcea cafele după cafele... când au venit primele cești goale, unul dintre chelneri a luat ibricul cu cafea și a turnat în ceașca murdară, în care mai era un rest de zaț și de cafea de la cel ce băuse înainte. Ileana l-a întrebat ce face și i-a spus să pună toate ceștile în chiuvetă pentru că le va spăla ea imediat. Răspunsul lui a șocat-o: “Dacă ai ști tu cum este la nunți! Să pui cafea într-o ceașcă murdară, este cel mai nevinovat lucru!” I-a povestit o întâmplare de la o nuntă la care fusese angajat. Tortul miresei a fost tăiat de mire și de mireasă, iar apoi dus în bucătărie pentru a fi tăiat în porții pentru fiecare invitat. Însă... când au ajuns în bucătărie, chelnerii nu au fost atenți și au scăpat tortul pe jos. Ce puteau face atunci? Să spună că nu mai au tort? Doar îl văzuseră toți invitații. Așa că, l-au adunat de pe jos, l-au reconstruit cât de cât, l-au tăiat în felii și l-au pus în farfurii. Toată lumea a fost mulțumită. Așa că ceștile cu puțin rest de cafea sunt foarte bune.

“Nici vorbă de așa ceva!” Ileana a luat toate ceștile murdare și le-a spălat. Cât ea va fi acolo, nimeni de la nuntă nu va bea în cești murdare. Chelnerii au spus că este nebună și au lăsat-o să-și facă numărul. Au așteptat-o nervoși și nerăbdători, dar nu s-au înțeles altfel cu ea.

La acea nuntă, toți invitații au mâncat din farfurii curate și au băut din pahare și cești abia spălate.

Luna la Bran a trecut foarte repede. Ocupată de dimineața până seara, nici nu și-a dat seama când s-a făcut 13 august. Era ultima noapte a vacanței la Bran. Până pe la miezul nopții a stat pe terasa Casei de Oaspeți cu un cuplu pe care îl cunoscuse în timpul acelei zile. Au râs mult, au povestit, au băut vin, au admirat luna plină. La miezul nopții, fiecare s-a dus în camera lui. Ileana a privit îndelung Castelul Bran, dorind să memoreze imaginea lui până la următoarea revedere. Fațada dinspre Casa de Oaspeți era luminată cu o lumină caldă. Luna plină lumina și ea curtea castelului. Frunzele foșneau, pârâul din curtea castelului se auzea susurând. Ileana a simțit că i se face frig dar și frică. S-a băgat în pat și a adormit rapid.

Spre dimineață a avut un vis foarte straniu provocat probabil de gândurile ei, de luna plină, de amintirea filmului Dracula pe care îl văzuse cu vreo doi ani în urmă și de care și-a amintit venind la Bran.

În vis, Ileana era la Bran, cazată exact în camera în care locuia deja de o lună, în casa din Curtea Castelului Bran. Era îmbrăcată într-o rochie albă, lungă. Avea părul negru, strâns într-o coadă împletită. În camera ei a intrat un bărbat îmbrăcat în negru, care semăna perfect cu Gary Oldman... îi plăcuse de el în rolul Contelui Dracula. Bărbatul i-a spus exact ca în film: Tu ești dragostea vieții mele! A sărutat-o pe Ileana pe frunte și i-a spus că o așteaptă la el. S-a îndreptat spre masă, pe care a lăsat un trandafir roșu pe care-l avea la el. Apoi a ieșit din cameră. Era deja dimineață când Ileana s-a trezit din acest vis straniu. În cameră era un parfum nou, pe care nu-l mai simțise în celelalte zile. S-a dat jos din pat și s-a îndreptat spre fereastra deschisă, să privească iar Castelul Bran și pe timp de zi, să-i rămână imaginea lui întipărită în minte, până la următoarea revedere. Atunci a văzut că pe masa din cameră era trandafirul roșu din vis.